Anunț selecție grup țintă în cadrul Proiectului „VENUS – ÎMPREUNĂ PENTRU O VIAȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!” - cod 465/4/4/128038

 

Proiect cofinantat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020

Axa Prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei

Obiectiv Specific 4.4: Reducerea numărului de persoane aparținând grupurilor vulnerabile prin furnizarea unor servicii sociale/medicale/socio-profesionale/de formare profesională adecvate nevoilor specifice          

Contract POCU: 465/4/4/128038

Titlu proiectului: „VENUS – ÎMPREUNĂ PENTRU O VIAȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!”

ANUNȚ DE SELECȚIE A GRUPULUI ȚINTĂ

 

Aplicați ACUM pentru: “O VIAȚĂ ÎN SIGURANȚĂ FĂRĂ VIOLENȚĂ DOMESTICĂ!

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, vă invită să participați la procesul de selecție a  persoanelor care vor face parte din grupul – țintă în vederea realizării  activităților prevăzute în cadrul proiectului cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, „VENUS – ÎMPREUNĂ PENTRU O VIAȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!” - POCU: 465/4/4/128038 implementat de  către Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, în calitate de Beneficiar/Lider de parteneriat,  în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița.

Obiectivul specific : Reducerea numărului de victime ale violentei domestice prin crearea și dezvoltarea unei rețele naționale inovative integrate de 42 locuințe protejate (RNLPVD)  în scopul transferului la o viață independentă al victimelor violenței domestice și derularea unor campanii privind prevenirea și combaterea violenței domestice.

Activitățile relevante în cadrul proiectului din perspectiva GT:

    Activitatea 2 -Operaționalizarea rețelei naționale inovative integrate de locuințe protejate în vederea asigurării funcționării serviciilor sociale destinate victimelor violenței domestice care necesită separarea de agresor și sprijin pentru tranziția la o viață independentă.

În cadrul rețelei naționale inovative integrate de locuințe protejate se vor furniza servicii integrate pentru persoanele beneficiare din cadrul locuințelor protejate, după caz: cazare temporară gratuită( pe o perioadă de 1an), susținerea tuturor cheltuielilor necesare traiului independent în locuința protejată,  servicii de consiliere psiho-socio-medicală, consiliere juridică, continuarea/reintegrarea în sistemul de educație, furnizarea de măsuri de ocupare, consiliere, formare, reinserție / acompaniere socio-profesională în vederea inserției/reinserției socio-profesionale, măsuri de acompaniament etc., în concordanță cu nevoile specifice ale victimelor violenței domestice. Numărul total al beneficiarilor va fi de 756 persoane.

    Activitatea 3 - Crearea și dezvoltarea unei rețele naționale de grupuri de suport pentru victimele violenței domestice

    În cadrul acestor grupuri de suport, un număr de 1680 de victime ale violenței domestice vor beneficia de programe specifice de asistență psihologică și de dezvoltare personală în scopul de a depăși situația de criză în care se află (pe o durată de câte 6 luni până la 1 an).

    Activitatea 4 - Creșterea nivelului de integrare socio-profesională a victimelor violenței domestice prin furnizarea de servicii de consiliere vocațională

Vor fi furnizate servicii de consiliere vocațională şi orientare profesională, în vederea depășirii situațiilor de criză legate de VD pentru un nr.4200 de victime ale violenței domestice. Serviciile furnizate în cadrul cabinetelor de consiliere vocațională vizează măsuri de orientare și acompaniament care pot contribui la depășirea situației de vulnerabilitate a victimelor violenței domestice în scopul dobândirii independenței financiare și integrării socio-profesionale și vor fi oferite de către consilieri vocaționali.

    Activitatea 5Derularea unor campanii privind prevenirea și combaterea violentei în familie

Campania privind prevenirea și combaterea violentei în familie va urmări, în special, conștientizarea și sensibilizarea profesioniștilor din cadrul administrației publice centrale și locale( 366 de persoane) privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice din perspectiva noilor reglementări legislative, în acord cu Convenția de la Istanbul,  precum şi acţiuni specifice pentru creşterea responsabilităţii sociale şi promovarea inițiativelor de voluntariat.

 

Condiții de participare :

  • calitatea de victimă a violenței domestice în formele prevăzute de lege și în legătură cu  toate tipurile de relații familiale, sociale/parteneriale, de rudenie/afinitate pe care victima le are cu celelalte  persoane raportat la prevederile art. 5 din Legea nr.217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare( ex.: soț- soție, concubină- concubin,  mamă – fiu/fiică, soră – frate/soră, nepoată -unchi/mătușă,  fost soț – fosta soție, noră/socrii, etc.) pentru A2, A3, A4
  • calitatea de profesionist/salariat  în cadrul unei instituții a  administrației publice centrale sau locale
  • disponibilitatea de a participa la activitățile proiectului.

Dosarele de înscriere în cadrul procesului de selecție a  GT vor conține:

 

A) 1.PENTRU BENEFICIARII care solicită INCLUDEREA ÎN LOCUINȚE PROTEJATE:

- Cererea beneficiarului privind admiterea într-o locuință protejată destinată victimelor violen-ței domestice și furnizarea de servicii complementare,  semnată de beneficiar, în original;

-  actul de identitate al beneficiarului, precum şi, atunci când este cazul, actele de identitate ale copiilor minori aflați în grija sa în cadrul locuinței protejate, în copie

* în cazul în care beneficiarul solicită includerea/admiterea se află în imposibilitatea de a prezenta do-cumente de identitate la momentul admiterii, acesta va completa o declarație pe propria răspundere sub sancțiunea prevederilor art. 326 din Codul penal. Personalul  de la nivelul  furnizorului de servicii sociale poate face demersuri la autoritățile competente în vederea cunoașterii situației beneficiarului privind actele de identitate (C.I., pașaport) și a identificării ultimei adrese de domiciliu.

- Declarație pe proprie răspundere privind calitatea de victimă a violenței domestice(conform anexei)

- Cerere de înscriere în grupul țintă al proiectului

- Angajament de disponibilitate

- Declarație pe proprie răspundere privind evitarea dublei finanțări

- Declarație privind utilizarea  și prelucrarea datelor personale( conform anexei)

- Acord de dubla confidențialitate(conform anexei)

- înscrisuri care să ateste îndeplinire condițiilor de risc  și de vulnerabilitate.

- orice alte înscrisuri care susțin necesitatea furnizării unor servicii adecvate pentru nevoile victimelor VD

2. După etapa de admitere în Grupul Țintă, dosarul  beneficiarului se completează cu următoa-rele documente:

-  fișa de evaluare inițială la admitere/reevaluare a beneficiarului;

 -   planul de intervenție;

-  contractul de furnizare de servicii semnat de părți, în original;

 

B) PENTRU BENEFICIARII DE SERVICII COMPLEMENTARE (GRUP DE SUPORT, CABINET DE CONSILIERE VOCAȚIONALĂ):

-Cererea beneficiarului privind furnizarea de servicii complementare ( grup de suport, cabinet de consiliere vocațională)  semnată de beneficiar, în original;

-  actul de identitate al beneficiarului, în copie

* în cazul în care beneficiarul solicită furnizarea serviciilor sociale se află în imposibilitatea de a pre-zenta documente de identitate la momentul admiterii, acesta va completa o declarație pe propria răs-pundere sub sancțiunea prevederilor art. 326 din Codul penal. Personalul  de la nivelul  furnizorului de servicii sociale poate face demersuri la autoritățile competente în vederea cunoașterii situației benefi-ciarului privind actele de identitate (C.I., pașaport) și a identificării ultimei adrese de domiciliu.

- Declarație pe proprie răspundere privind calitatea de victimă a violenței domestice( conform anexei)

- Cerere de înscriere în grupul țintă al proiectului

- Angajament de disponibilitate

- Declarație pe proprie răspundere privind evitarea dublei finanțări

- Declarație privind utilizarea  și prelucrarea datelor personale(conform anexei)

- orice alte înscrisuri care susțin necesitatea furnizării unor servicii adecvate pentru nevoile victimelor VD

După etapa de admitere în Grupul Țintă,  pentru victimele violenței în familie dosarul se com-pletează cu următoarele documente:

-  fișa de evaluare inițială la admitere/reevaluare a beneficiarului;

-  decizia de includere/admitere aprobată/avizată de reprezentantul furnizorului de servicii sociale, în original;

-   planul de intervenție;

-  contractul de furnizare de servicii semnat de părți, în original;

 

C) PENTRU SPECIALIȘTII ÎN DOMENIUL VIOLENȚEI DOMESTICE care vor face parte din GT:

- decizia de numire în cadrul proiectului (pentru cei: 42  responsabili  de servicii sociale– A2,  42 de specialiști  care vor face parte din rețeaua națională de 42 de grupuri de suport pentru vic-timele violenței domestice – A3,  42 de specialiști care vor face parte din rețeaua națională de 42 de cabinete de consiliere vocațională  pentru victimele violenței domestice -  A4)

-  adresa instituției angajatoare privind desemnare în calitate de reprezentant  în vederea participării la A5( pentru cei 240 de angajați din cadrul autorităților publice centrale și locale (profesioniști) care vor fi informați și conștientizați în legătură cu activitățile proiectului și cu măsurile de sprijin și noile prevederi legislative în domeniul violenței domestice – A5)

- Cerere de înscriere în grupul țintă al proiectului

- Angajament de disponibilitate

- Declarație pe proprie răspundere privind evitarea dublei finanțări

-  actul de identitate al beneficiarului, când este cazul, actele de identitate ale copiilor minori aflați în grija sa în cadrul locuinței protejate, în copie

- Declarație privind utilizarea și prelucrarea  datelor personale

    Depunerea dosarelor de candidatură se realizează până cel târziu 20 decembrie 2019 la sediul D.G.A.S.P.C. Ialomița situat în  localitatea Slobozia str. Constantin Dobrogeanu Gherea, nr.1, persoană de contact : Temistocle Denisa – Valentina.

    Aplicațiile neconforme cu cerințele de mai sus, nu vor fi luate în considerare.

    Metodologia de selecție precum și anexele acesteia sunt disponibile în formă tipărită la secretariatul DGASPC Ialomița sau pot fi descărcate de pe site-ul : www.dpcialomita.ro.

    Pentru informații suplimentare referitoare la proiect, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail :    office@dpcialomita.ro sau tel. 0243/231088.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

categoria articolului: 
anunt