Proiectul SOLIDAR - Acordarea subvenției pentru absolventii cursului de calificare "agent de curatenie"

  

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Investeşte în Oameni!

Titlul Proiectului: SOLIDAR – recunoaştere şi demnitate pe piaţa muncii din Regiunea Sud Muntenia

 

Anunț privind acordarea subvenției pentru absolvenții cursului de calificare „agent de curățenie clădiri și mijloace de transport”

În perioada 29.04.2015- 29.07.2015, în municipiul Fetești, judetul Ialomita, s-a desfășurat cursul de calificare, nivel I, „agent de curățenie clădiri și mijloace de transport”, în urma căruia un număr de 14 de persoane au obținut diploma de calificare pentru această ocupație.

Având în vedere prevederile Regulamentului de acordare a subvenţiilor nr.1 din 07.11.2014 pentru persoanele participante la cursurile de calificare organizate în cadrul proiectului „Solidar - recunoaștere și demnitate pe piața muncii din Regiunea Sud-Muntenia”, Contract de finanțare POSDRU/118/6.2/G/124561, absolvenții acestui curs vor beneficia de o subvenție în valoare de 1974 lei, care le va fi înmânată în data de 15.09.2015.

Lista absolvenților cursului de calificare "agent de curățenie clădiri și mijloace de transport”, care vor beneficia de subvenție:

  1. BITLAN MITA
  2. CATARGIU NICOLETA MIRABELA
  3. CHELARU GEORGIANA
  4. CIAUSU FLORICA
  5. GHEORGHE AURELIA MARIANA
  6. LUPU GIULIA ALINA
  7. MUSAT DIANA GIORGIANA
  8. MUSAT STROE
  9. NECULAI ANGELA MARIA
  10. RAICU TUDOREL
  11. SIMA NICUSOR
  12. SIN ELENA
  13. STOIAN MARIOARA
  14. VALEANU AURELIA

 

 

 

categoria articolului: 
anunturi
Solidar

Partener in proiect:   CRIPS – Centrul de Resurse si Informare pentru Profesiuni Sociale