Comunicat DGASPC din 20.02.2014

Investeşte în oameni !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”
Domeniul major de intervenţie 6.2. „Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”

 

18.02.2014

Comunicat de presă

A fost lansat proiectul “Calificarea meseriaşilor tradiţionali romi”

 

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ialomiţa în parteneriat cu K Consulting Management and Coordination (KCMC) şi Asociaţia Romano ButiQ au susţinut luni, 17 februarie 2014, conferinţa de lansare a proiectului „Calificarea meseriaşilor tradiţionali romi”, în prezenţa a peste 80 de invitaţi.

Proiectul „Calificarea meseriaşilor tradiţionali romi” se adresează persoanelor de etnie romă, femeilor, familiilor cu mai mult de 2 copii, inclusiv familiilor monoparentale care provin din comunităţi cu o populaţie semnificativă de etnie romă şi urmează să fie implementat în Slobozia, Feteşti, Urziceni, Căzăneşti, Ţăndărei, Andrășești, Bărbulești, Bărcăneşti, Borăneşti, Grindu, Ograda, Reviga, Traian, Vlădeni până în august 2015.

În cadrul proiectului sunt prevăzute activități de consiliere, cursuri de formare profesională precum și activități de acompaniere pentru membrii de familie aflați în îngrijirea cursanților, în vederea sprijinirii persoanelor provenite din medii defavorizate, în demersurile acestora de a accesa piața muncii.

“Populaţia de etnie romă reprezintă un procent ridicat în judetul Ialomița. În acest context, identificarea resurselor care să ducă la sporirea gradului de educaţie şi a şanselor de integrare a acestei categorii de beneficiari pe piaţa muncii au devenit prioritare. <Calificarea meseriaşilor tradiţionali romi>, proiect care va fi pus în practică cu sprijinul Consiliului Judeţean Ialomiţa şi în parteneriat cu KCMC şi Asociaţia „Romano ButiQ”, va duce, prin instruirea unui număr de 220 de persoane de etnie romă, la acoperirea acestei nevoi identificate la nivelul judeţului.“ a declarat domnul Paul Marcu, Director General al DGASPC Ialomiţa. “Având în vedere prezenţa la eveniment a reprezentanţiilor principalelor instituţii de la nivel local, a reprezentanţilor mediului privat şi ai romilor, factori care se pot implica pentru ca implementarea proiectului să fie un real succes, pornim la drum cu încredere”, a adăugat acesta.

“Noi nu facem proiecte de dragul proiectelor sau a indicatorilor de ţară, ci pentru beneficiul celor pe care îi sprijinim, persoanele din grupuri vulnerabile, în special cele de etnie romă. Ştim că proiectele sunt doar instrumente pentru o viaţă mai bună, dar nu pot funcţiona singure, fără o susţinere reală a tuturor celor care sunt responsabili, respectiv autorităţile publice şi comunitatea oamenilor de afaceri. Dacă reuşim, vom recupera o resursă importantă pentru economiile locale, respectiv forţa de muncă calificată şi astfel vom rupe cercul vicios în care cei pe care îi numim vulnerabili sunt prinşi.”, a declarat reprezentantul KCMC la această conferință, antropologul Ciprian Necula.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.2. „Îmbunătățirea accesului și a participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii”.


 

Contact: Andreea Pătru, Specialist Relații Publice

andreea@romanobutiq.ro

0727.318.729

 

 

categoria articolului: 
anunturi
comunicate