Trimis de comunicare la
Consiliul Județean Ialomița, prin Hotărârea nr.47 din 24.04.2019, acordă stimulent financiar pentru nou-născuți, născuți începând cu data de 07 mai 2019, în cuantum de:
- 2.000 lei/familie pentru prima naștere;
- 2.500 lei/familie pentru a doua naștere;
Notă: În cazul nașterilor gemelare, suma se va înmulți cu numărul copiilor născuți vii.
Tipul de beneficiari
Beneficiarii prezentei metodologii sunt părinții/părintele copilului/copiilor nou-născuți, cu domiciliul ambilor părinți sau al părintelui în cazul familiei monoparentale în județul Ialomița (specificat în cartea de identitate), cu minim 6 luni înainte de nașterea copilului, care locuiesc efectiv în județul Ialomița, fapt atestat prin ancheta socială realizată de primăria locului de domiciliu.
Depunerea cererii și documentele obligatorii
Cererea privind acordarea stimulentului financiar pentru nou-născuți se va depune la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, împreună cu documentele doveditoare.
DOSARUL VA CONȚINE OBLIGATORIU URMĂTOARELE ACTE :
- Actul de identitate al ambilor părinți (original și copie) sau al părintelui în cazul familiei monoparentale și al celorlalți membri ai familiei (certificate de naștere pentru familia cu mai mulți copii);
- Certificatul de naștere al copilului nou-născut (original și copie);
- Cerere tipizată, conform anexei A. La întocmirea acestei cereri, în cazul părintelui/părinților minori care nu au încheiată căsătoria, aceasta/aceștia va/vor fi reprezentat/reprezentați, respectiv asistat/asistați de reprezentantul său legal;
- Extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar, după caz;
- Ancheta socială, întocmită de primăria locului de domiciliu al solicitantului, din care să reiasă faptul că a locuit în mod efectiv la acel domiciliu în ultimele 6 luni, iar în cazul în care se cunoaște la a câta naștere este mama nou-născutului să se facă această mențiune despre acest fapt.
Copiile actelor de identitate și ale certificatelor de naștere vor fi certificate“Conform cu originalul” de persoanele responsabile din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița
Etapele analizării dosarului
1.Beneficiarii prezentei metodologii vor depune documentele care atestă eligibilitatea la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, situat în str. Constantin Dobrogeanu Gherea, nr.1,municipiul Slobozia.
2.Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița vor înregistra doar cererile care sunt însoțite de toate documentele justificative și vor verifica integritatea și valabilitatea informațiilor din acestea.
3.Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița va solicita Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Ialomița verificarea numărului de nașteri pe care le-a avut mama nou-născutului.
Condiții de acordare
Stimulentul financiar pentru nou-născuți se acordă o singură dată, în următoarele condiții:
- Ambii părinți sau părintele în cazul familiei monoparentale au/are domiciliul în județul Ialomița cu minim 6 luni anterior datei nașterii copilului;
- Dosarul cu actele doveditoare este acceptat, numai dacă este complet;
- La depunerea dosarului, beneficiarul este obligat să prezinte actul de identitate și certificatul de naștere al copilului, ambele în original;
- Termenul de depunere al dosarului este de 1 lună de la data nașterii copilului.
Nu beneficiază de stimulentul financiar pentru nou-născuți persoanele care:
- Nu se încadrează în criteriile de eligibilitate stabilite de metodologia de acordare a stimulentului financiar;
- Au depus un dosar incomplet sau actele care fac obiectul dosarului nu sunt valabile;
- Nu au respectat termenul de depunere a cererilor.
Pentru detalii vă rugăm să accesați urmăroarele fișiere:
Ataşament | Mărime |
---|---|
cerereacordarestimulentfinanciarnounascuti.pdf | 638.3 KB |
metodologiestimulentnou-nascutidomiciliatiinjudetulialomita.pdf | 135.08 KB |
hot47.pdf | 228.41 KB |